Citesc o carte în care scriitorul e obsedat de titluri şi pe parcurs tot revine la acest subiect („am scris la titluri, în gînd mai ales, / c-aş putea umple o carte / numai cu ele”). Fireşte că titlul e foarte important pentru o carte, e – de fapt – cel mai scurt rezumat posibil al ei, aşa cum ceea ce scrie pe monumentul de pe mormîntul omului ar trebui să fie cea mai scurtă descriere a vieţii lui, ceea ce-i face pe „locatarii” din Cimitirul Vesel nu doar vecini liniştiţi, ci şi… fericiţi & super inteligenţi în comparaţie cu ceilalţi muritori. Cunosc oameni care citesc doar titlurile ziarelor şi se cred informaţi, ceea ce era valabil doar pînă prin ’92, totuşi (alt secol, alt mileniu, ehehehe!)…

Fireşte că prietenul meu scriitor are dreptate cînd e atît de atent la titluri, la formularea denumirii evenimentului, la caracterizarea pe scurt a acţiunii, la etichetare, numire. Dar sfatul meu e să vă trăiţi viaţa/textul cu plăcere, intens şi implicat – cu chef, dragoste, volnicie şi demnitate. Dacă veţi avea nevoie şi de un titlu – îl veţi alege mai încolo, pe drum – ori îl veţi găsi cînd veţi simţi că vi se termină „cartea”. Sau îl vor alege alţii pentru voi, important pentru tine e să-ţi urmezi visele şi să-ţi trăieşti „cartea”, căci chiar şi-n proverbe practica… bate gramatica. Zile şi nopţi intense, iubire, prietenie şi libertate!

• Etichete: Editorial şi Carte