Zile și Nopți

J. Edgar, cel mai puternic om

De Alina Muşătoiu acum 3 luni despre J. Edgar din categoria film

J. Edgar, cel mai puternic om

Era o perioadă în care toată lumea l-ar fi indicat pe preşedintele SUA ca fiind cel mai puternic om din lume. Cel mai recent film al lui Clint Eastwood, „J. Edgar”, arată că lucrurile nu stau chiar aşa.

Cei mai puternici oameni sunt cei care supraveghează din umbră, în spatele preşedintelui, şi care deţin informaţii secrete, în vederea „păstrării siguranţei statului”. J. Edgar Hoover, cel care a pus pe picioare şi a condus FBI timp de 40 de ani, e unul dintre exemple, iar Eastwood s-a priceput de minune să ilustreze viaţa austeră, dedicată integral muncii, a lui Hoover (Leonardo di Caprio).

De la introducerea sistemului de amprentare şi a laboratoarelor de investigaţie criminalistică, până la expulzarea imigranţilor dovediţi sau, mai târziu, doar bănuiţi a fi periculoşi, Hoover a revoluţionat sistemul de securitate al Americii mulţumită exigenţei şi obsesiei sale pentru detalii.

Îţi recomandăm filmul pentru felul în care portretizează o viaţă spartană, umplută doar de muncă obsedantă, apelând la o coloană sonoră aproape inexistentă, culori şterse şi sobre, costume impecabile, discuţii tăioase şi totuşi diplomate, reguli stabilite la milimetru.

Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.